Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază şomajul sunt de două feluri:
- indicatori absoluţi;
- indicatori relativi.
Indicatorii absoluţi sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de şomeri. Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) şi se determină pentru anumite perioade de referinţă: lunar, trimestrial sau anual. Numărul şomerilor se calculează şi în corelaţie cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar şi ţinând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiţia teritorială.
O caracteristică aparte urmărită în ceea ce priveşte analiza şomajului este durata acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un şomaj de scurtă durată (sub un an) şi un şomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).
Şomerii, a doua componentă a populaţiei active, reprezintă o categorie economică a cărei definire a suscitat numeroase abordări.
În statistica românească, efectivul şomerilor se determină în două variante: Şomerii înregistraţi sunt persoanele care au declarat că în perioada de referinţă erau înscrise la Oficiile forţei de muncă şi şomaj, indiferent dacă primeau sau nu alocaţie de sprijin, ajutor de şomaj, sau alte forme de protecţie socială.
Şomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani şi peste care în decursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;
- sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la Oficiul de forţă de muncă şi şomaj sau la agenţii particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri sau răspunsuri la anunţuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;
- sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă;
Sunt incluse, de asemenea:
- persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă să fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referinţă;
- persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (elevi, studenţi, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul.
Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea şomajului este unul din cei mai importanţi indicatori macroeconomici: rata şomajului. Aceasta se determină prin raportarea numărului total de şomeri la populaţia activă şi se exprimă în procente. Nivelul ratei şomajului şi evoluţia acesteia reprezintă unul din barometrii în funcţie de care se iau anumite măsuri de protecţie socială sau decizii de politică economică.
Concret, acest indicator se poate determina în modalităţi variate. Relaţiile de calcul pot să difere în practică, în funcţie de legislaţia naţională sau de informaţiile disponibile. Diferenţele care apar sunt determinate de elemente cum sunt:
- Termenii de raportare şi se referă la numitorul raportului care poate fi populaţia activă sau, de exemplu, populaţia în limitele vârstei de muncă.
- Conţinutul indicatorilor primari luaţi în calcul;
- Sursele de colectare a informaţiilor;
- Metodologia de calcul.
Informaţiile cele mai precise privind rata şomajului sunt obţinute cu prilejul recensămintelor. Recensămintele şi anchetele prin sondaj sunt surse de date foarte costisitoare, care, la nivelul ţării noastre nu pot fi realizate cu o periodicitate corespunzătoare (lunară) pentru asigurarea cu informaţii necesare. Se recurge, prin urmare la surse de date administrative, afectate însă de legislaţia în vigoare.
În statistica internaţională se utilizează următoarele rate de şomaj: Rata globală standardizată BIM, care se calculează ca raport între numărul şomerilor în sens BIM şi populaţia activă totală; are cea mai mare sferă de cuprindere, fiind cea mai utilizată în comparaţiile internaţionale;
Rata globală standardizată CEE care este raportul dintre numărul de şomeri şi populaţia activă civilă;
Rata globală standardizată OECD care se determină ca raport între numărul de şomeri şi populaţia activă totală.
Rata parţială de şomaj se referă la o anumită categorie de forţă de muncă sau la o anumită regiune geografică sau administrativă, se determină ca raport între numărul de şomeri proveniţi din categoria respectivă şi populaţia activă din categoria respectivă.
Rata integrală (compusă) de şomaj şi subocupare vizibilă se calculează ca raport între timpul de muncă disponibil neutilizat corespunzător al persoanelor în şomaj şi a celor aflate în stare de subocupare vizibilă (persoane care au un loc de muncă dar care lucrează involuntar în timp parţial) şi timpul de muncă total disponibil sau timpul de muncă utilizat. Aceasta măsoară de fapt şomajul potenţial, calculul acesteia impunându-se în special în cazul ţărilor în care subocuparea vizibilă are dimensiuni apreciabile. România face parte din categoria acestor ţări.
În contextul implicaţiilor economice majore pe care le are şomajul, a legăturilor acestuia cu inflaţia, se vorbeşte despre o rată naturală a şomajului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu